Manualul prezintă ştiinţa politică ca o disciplină care tratează, sistematic, o arie largă a activităţii umane, viaţa politică. Deşi prezentarea domeniului are loc conform modului de tratare ştiinţifică, ea include şi câteva aspecte filosofice întrucât natura politicului, ca parte a existenţei comunitare umane, este reflectată şi de tradiţii filosofice. Primul capitol tratează câteva abordări privind definirea noţiunii de politică.
Pentru o abordare detailată, manualul adoptă „triunghiul” conceptual polity – politics – policy, încetăţenit prin literatura de specialitate anglo-saxonă. Al doilea capitol principal abordează aspecte instituţionale: statul, partidele, sistemele electorale şi regimurile politice. Al treilea capitol se referă la cunoaşterea politică, ideologiile, comunicarea politică şi sfera publică. Ultimul capitol tratează dimensiunea internaţională a politicii, prezintă teorii ale relaţiilor internaţionale şi şcolile geopolitice. Manualul pregătit pentru studenţi se încheie cu un glosar al termenilor de bază.
Se poate comanda aici.
Editura Scientia
UNIVERSITATEA SAPIENTIA
Editura Scientia este editura Universității „Sapientia” din Cluj-Napoca, înființată în anul 2001. Activitatea editurii este organizată în conformitate cu misiunea și strategia de dezvoltare educațională și științifică a universității.
Editura Scientia
400112 Cluj-Napoca
Str. Matei Corvin nr. 4.
Tel: 0040-364-401454
E-mail: scientia@kpi.scientia.ro
Site: https://www.scientiakiado.ro