A művészeti útkeresés változatai a romániai magyar időszaki sajtóban (1965–1975) [Orientări artistice în periodicele maghiare din România (1965–1975)]
Volumul se ocupă de iniţiativele artiştilor plastici din perioada 1965–1975, cum apar ele în presa vremii, mai precis în cele mai importante reviste culturale maghiare ale perioadei, în Utunk, în Korunk şi în Igaz Szó, prezentând totodată şi evoluţia cronicii de artă în publicaţiile respective. Autoarea urmăreşte schimbările conţinuturilor publicaţiilor artistice de după 1965: cum au devenit la început tot mai libere cronicile de artă şi scrierile despre artă, iar din 1972 cum s-au strecurat din nou expresiile care au lăudat partidul şi sistemul comunist.
Anexa conţine patru interviuri: cu Zoltán Banner, redactorul de atunci a rubricii artistice al Utunk, cu Lajos Kántor, redactorul rubricii artistice Korunk şi cu Zsolt Gálfalvi, care a fost redactorul-şef adjunct al revistei Igaz Szó. Acestea completează tabloul epocii prin oral history, dar care ne introduc şi în culisele activităţii de redactare din perioada respectivă.
Editura Scientia
UNIVERSITATEA SAPIENTIA
Editura Scientia este editura Universității „Sapientia” din Cluj-Napoca, înființată în anul 2001. Activitatea editurii este organizată în conformitate cu misiunea și strategia de dezvoltare educațională și științifică a universității.
Editura Scientia
400112 Cluj-Napoca
Str. Matei Corvin nr. 4.
Tel: 0040-364-401454
E-mail: scientia@kpi.scientia.ro
Site: https://www.scientiakiado.ro