An Introduction to Lexical Semantics for Students of Translation Studies [Introducere în semantica lexicală pentru studenţii de la traductologie]
Volumul intitulat Introducere în semantica lexicală pentru studenţii de la traductologie îşi propune să familiarizeze studenţii de la specializarea traductologie cu rolul şi locul semanticii în lingvistica contemporană, totodată cu rolul şi funcţia semanticii în limba engleză. Am urmărit să includem în volumul nostru cele mai importante teme din domeniul semanticii (precum semn şi semnificare, referent, competenţă lingvistică şi competenţă semantică etc.). Pornim de la premisa că semantica înseamnă deopotrivă ştiinţa sensurilor (pentru vorbitorii de limbă străină) dar şi descrierea sensurilor (pentru lingvişti). Am abordat aspecte legate de istoria semanticii, definirea semanticii şi definirea sensului. Am inclus în manualul nostru cel puţin trei direcţii de abordare a sensului (analiza trăsăturilor semantice, roluri semantice şi schimbări semantice). Am făcut o incursiune în domeniul relaţiilor paradigmatice (sinonimia, antonimia, hiponimia, omonimia, polisemia) şi a relaţiilor sintagmatice (colocaţii şi prototipuri semantice). Ne-am referit la principalele modalităţi de schimbare semantică (împrumutul, formarea de cuvinte şi schimbările de sens). Am abordat şi principalele taxonomii legate de tipurile de sens şi am prezentat şi diferitele nivele ale sensului (nivelul fonematic, morfematic, sensul la nivelul cuvântului şi respectiv sensul la nivelul propoziţiilor). Am inclus şi un capitol dedicat importanţei studierii acestor noţiuni de semantică din perspectiva unui (viitor) traducător.
Obiectivul nostru în elaborarea şi conceperea acestui manual a fost să conştientizăm studenţii în legătură cu aspecte legate de folosirea limbii în relaţie cu multiplele faţete ale experienţei umane, dorind, în ultimă instanţă să-i facem să înţeleagă relaţia dintre cunoştinţe şi experienţă.
Editura Scientia
UNIVERSITATEA SAPIENTIA
Editura Scientia este editura Universității „Sapientia” din Cluj-Napoca, înființată în anul 2001. Activitatea editurii este organizată în conformitate cu misiunea și strategia de dezvoltare educațională și științifică a universității.
Editura Scientia
400112 Cluj-Napoca
Str. Matei Corvin nr. 4.
Tel: 0040-364-401454
E-mail: scientia@kpi.scientia.ro
Site: https://www.scientiakiado.ro