Editura Scientia – Universitatea Sapientia

Három fejezet a magyar földrajztudomány XVIII–XIX. századi történetéből [Trei capitole din istoria geografiei maghiare din secolul al XVIII–XIX-lea]

În antichitate, ştiinţele naturii – mineralogia şi geologia, cartografia, geografia – s-au născut în aceeaşi sferă, în „sfera geografiei”, domeniu ştiinţific situat în vecinătatea astronomiei.
Primele rezultate în ştiinţele naturii au apărut în Ungaria în secolul al XVI-lea. Scrise în limba latină, maghiară şi germană, ele au apărut, în general, împreună cu rezultatele ştiinţelor înrudite.

Studii din ştiinţele aparţinând „sferei geografiei”, ca aproape toate celelalte ştiinţe ale naturii, au început să fie publicate şi în limba maghiară începând cu Enciclopedia Maghiară a lui János Apáczai Csere (1653). Prima carte de geografie integrală, scrisă în limba maghiară, a apărut în 1757 şi-i aparţine lui Pál Bertalanffi. Influenţaţi şi de această apariţie, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea au apărut mai multe cărţi de geografie în limba maghiară la nivel european. Pe baza observaţiilor de teren, János Kászonújfalvi Szabó descoperă (1803) unele elemente ale eroziunii fluviale (formarea teraselor), pe care lumea ştiinţifică europeană a început să o analizeze şi să o înţeleagă abia cu o jumătate de secol în urmă.
E cunoscut faptul că în secolul al XV-lea „se deschide lumea” pentru „bătrânul continent European”, ceea ce a însemnat dezvoltarea geografiei, ştiinţa spaţiului cu cel mai larg orizont ştiinţific. Cu acumularea informaţiilor ştiinţifice devine din ce în ce mai importantă întrebarea: cum putem să informăm mai complet, mai clar omul de rând despre multitudinea de cunoştinţe geografice şi biogeografice? Mai concret: cum trebuie să predăm geografia? Tânărul Sámuel Brassai (1834) a fost printre primii, care a analizat această problematică din punct de vedere practic.

Acest volum prezintă cele mai importante rezultate de geografie din activitatea celor trei oameni de ştiinţă.