Biokémia agrármérnököknek [Biochimie pentru ingineri agronomi]
Publicația este elaborată pentru studenţii Universităţii Sapienţia, specializarea Agronomie (Sf. Gheorghe) care funcţionează în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste din Tg. Mureş. La elaborarea cărţii am avut în vedere ca materia prezentată să corespundă, atât din punct de vedere didactic cât şi a metodologiei didactice, cu elementele dobândite la disciplina Chimie generală şi organică, însuşită anterior, să o completeze cu informaţii fundamentale nepredate la disciplina menţionată, cunoştinţe absolut necesare înţelegerii biochimiei. Ţinând cont de pregătirea pe două nivele ne-am străduit să reducem conţinutul cărţii astfel încât să fie posibilă însuşirea de către studenţi a materialului predat în cele două ore de curs pe săptămână a semestrului.
Sperăm că această carte conţine cunoştinţele necesare nivelului BSc, care constituie fundamentul pregătirii la nivel MSc, nivel la care cunoştinţele dobândite din această carte vor trebui completate cu cele din cartea noastră de Biochimie. În redactarea cărţii părţile care nu sunt necesare pentru promovarea cu succes a examenului, dar pe care le recomandăm a fi parcurse, s-au redactat cu caractere mai mici. Prima parte a cărţii este consacrată capitolelor de chimie organică importante din punct de vedere a biochimiei, în speţă prezentării elementelor biogene constituente ale organismelor vii, a aminoacizilor, a peptidelor, a proteinelor, a structurii primare, secundare, terţiare şi cuaternare a acestora, a hidraţilor de carbon, monoşi polizaharidelor, accentuând polizaharidele formatoare de membrane celulare, a lipidelor, din care sunt prezentate în special fosfogliceridele, lipoproteinele, a structurii membranelor, respectiv a nucleotidelor, a bazelor pirimidinice şi purinice, a nucleozidelor şi a coenzimelor nucleotidice.
La redactarea capitolelor cărţii am avut în vedere să oferim studenţilor informaţii strict necesare înţelegerii biochimiei şi fundamentării celorlalte discipline, eliminând astfel necesitatea învăţării disciplinei în sine. Recomandăm studenţilor ca studiul capitolelor următoare să fie făcut numai dacă au însuşit şi înţeles materialul din prima parte a cărţii, deoarece fără acesta nu vor înţelege biochimia. Cele mai importante capitole ale cărţii sunt consacrate proceselor biologice şi biocatalizei, metabolismului, transformării energiei şi stocării energiei, ciclului acidului tricarboxilic, metabolismului carbohidraţilor, metabolismului şi biosintezei grăsimilor, metabolismului aminoacizilor, metabolismului şi sintezei bazelor purinice şi pirimidinice şi compoziţiei polinucleotidelor. Cartea prezintă pe scurt formarea de macromolecule responsabile de transmiterea informaţiei, proprietăţile materialelor ce transmit informaţia genetică, transmiterea informaţiilor şi sinteza proteinelor. Pentru a înlesni învăţarea, fiecare capitol se încheie cu un rezumat, care sperăm să includă cele mai importante aspecte ale capitolului.
Editura Scientia
UNIVERSITATEA SAPIENTIA
Editura Scientia este editura Universității „Sapientia” din Cluj-Napoca, înființată în anul 2001. Activitatea editurii este organizată în conformitate cu misiunea și strategia de dezvoltare educațională și științifică a universității.
Editura Scientia
400112 Cluj-Napoca
Str. Matei Corvin nr. 4.
Tel: 0040-364-401454
E-mail: scientia@kpi.scientia.ro
Site: https://www.scientiakiado.ro